GAL „COLINELE IAȘILOR” a lansat noua Strategie de Dezvoltare Locală 2014-2020 (SDL) în cadrul Conferinței de presă ce a avut loc joi, 30 martie 2017, la sediul Primăriei Ciurea.

Astfel, la un an după depunerea spre evaluare a SDL la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, GAL „Colinele Iașilor” a început activitățile de animare și promovare, în vederea informării potențialilor beneficiari privind oportunitățile de finanțare prin intermediul SDL 2014-2020.

La conferință au participat membrii asociației, reprezentanți ai Compartimentului de Dezvoltare Rurală Județeană Iași, precum și actori locali din teritoriul celor 15 comune partenere.

Principalele obiective previzionate a fi atinse ca urmare a implementării SDL în teritoriul GAL „Colinele Iașilor” sunt obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă și favorizarea competivității agriculturii.

Au fost prezentate cele 9 tipuri de măsuri de finanțare care vor contribui la îndeplinirea obiectivelor propuse și atingerea indicatorilor de monitorizare din SDL:

  • M1 Transfer de cunoștințe si acțiuni de informare
  • M2 Îmbunătățirea performanței economice a fermelor mici
  • M3 Îmbunătățirea performanței economice  exploatațiilor agricole
  • M4 Reînnoirea generațiilor de agricultori
  • M5 Sprijin pentru înființarea activităților neagricole în teritoriul GAL
  • M6 Dezvoltarea de întreprinderi mici
  • M7 Dezvoltare locală în zonele rurale
  • M8 Susținerea incluziunii sociale
  • M9 Dezvoltarea infrastructurii sociale

Vizualizează aici prezentarea din cadrul Conferinței de lansare.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”2″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”240″ thumbnail_height=”160″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″] 

Conferință de presă